Compania „Haifa” luptă împotriva încălzirii globale, în direcția reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe plan mondial, compania se află pe loc fruntaș în ceea privește dezvoltarea de metodologii CDM de reducere a emisiilor de gaze de seră.
Culturile de plante promovate de compania „Haifa” au în vedere Mecanismul mondial de curățare și dezvoltare (CDM), al cărui scop este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Compania „Haifa” este printre primele din lume care a pus în aplicare această tehnologie, având în acest sens aprobarea și recunoalterea ONU. Proiectul a fost implementat în anul 2007, într-o perioadă de zece ani estimându-se o reducere totală cu peste 6 milioane de tone a gazelor de seră.
Până în prezent, compania „Haifa” a investit aproximativ 1 milion de dolari în tehnologii destinate reducerii emisiilor de protoxid de azot (N2O) emanat de unitățile în care se produce acid azotic.
De asemenea, printr-un sistem internațional de gestionare a gazelor de seră, compania vinde credite de reducere a emisiilor provocate de diferite culturi de plante. Sistemul se adresează industriei angajate în limitarea emisiilor de gaze de seră în țările semnatare ale Protocolului de la Kyoto, protocol care care are în vedere globalizarea din ce în ce mai accentuată.
Compania „Haifa” reintroduce în procesul de producție oxidul de azot emis.
Compania „Haifa” a dezvoltat o procedură inovatoare prin care oxidul de azot este transformat dintr-o pacoste într-o resursă. Prin această tehnologie, oxidul de azot este reintrodus în procesul de producție, de data aceasta ca materie primă. În august 2007, procedura a fost recunoscută de Comunitatea Europeană ca fiind una dintre cele mai bune disponibile la ora actuală (BAT). Astăzi, în Europa și în întreaga lume, tehnologia este aplicată mai multor plante absorbante de acid azotic. Datorită acestei tehnologii, compania „Haifa” este prima din lume care se aliniază standardelor germane de calitate a aerului TA LUFT 2002.
În loc de combustibili convenționali, în unitățile sale de producție compania „Haifa” utilizează gaze naturale
Compania „Haifa” are în vedere utilizarea gazelor naturale ca sursă de energie în unitățile sale de la Haifa Bay și sudul Israelului. Combustibilii convenționali, precum păcura și gazul petrolier lichefiat, sunt înlocuite de gazele naturale. Introducerea gazelor naturale are ca rezultat optimizarea consumului de energie necesară companiei Haifa și reduce, semnificativ, emisiile de gaze de seră și de particule poluante.
Produsele „Haifa”, pentru o lume mai verde
Azotatul de potasiu produs de compania „Haifa” este utilizat pentru stocarea energiei în centralele electrice termo-solare.
Compania „Haifa” este un pionier in domeniul comercializării azotatului de potasiu pentru centrale electrice termo-solare. Este vorba de produsul Haifa K-Solar™. Pentru stocarea energiei electrice în plante cu potențial energetic, în centralele electrice din Spania sunt folosite zeci de mii de tone de azotat de potasiu de cea mai bună calitate. De asemenea, această tehnologie inovatoare a reușit să trezească interesul la nivel mondial, ceea ce are ca rezultat obținerea de energie „verde” și reducerea semnificativă a consumului de combustibili fosili.
Scopul companiei este, de aasemenea, crearea de plante energetice destinate centralelor electrice locale, folosite pentru producerea electricității. Centralele locale de producție vor furniza astfel consumatorilor, în mod nemijlocit, energ
e electrică, fără a mai fi nevoie de linii de transport lungi și de centrale electrice de-a lungul coastei. Ceea ce va duce la limitarea poluării provocate de aceste centrale electrice.
Utilizarea fertilizatorilor speciali pentru nutriție controlată produși de compania „Haifa” duce la maximizarea eficienției nutrienților, reducându-se astfel impactul culturilor asupra mediului înconjurător.
Nutriția controlată presupune combinarea, în mod optim, a unor metode speciale de fertilizare: nutrigare, hrănire controlatăși nutriție foliară. Metodele propuse sunt ecologice, oferind plantelor o nutriție precisă, continuă și echilibrată, fără urmări asupra calității solului.
Nutriția controlată și optimizată vine în întâmpinarea cerințelor agriculturii moderne, de maximizare a eficienței utilizării nutrienților și de reducere a impactului acestora asupra mediului înconjurător, în paralel cu menținerea unor randamente ridicate.